Conacul Slade de David Mitchell – o literatură a misterului și a realismului fabulos

Conacul Slade de David Mitchell reușește să transpună în cuvinte o forță narativă atât de specifică încât ești imediat atras în lumea lui fantastică. Îmi place foarte mult descrierea făcută de Anthony Doerr (autorul bestsellerului Toată lumina pe care nu o putem vedea): „cartea aceasta este un Dracula pentru noul mileniu, un fel de Hänsel și Gretel pentru adulți, o aducere aminte a faptului că ficțiunea poate fi atât de distractivă.“

Conacul Slade este un roman perfect de citit de Halloween, reușește să confere acea stare de suspans dar autorul o face într-un stil superb comico-macabru astfel încât te împăturești, de la o stare la alta, cu emoții peste emoții. Fiecare propoziție îți stârnește curiozitatea și te menține captivat în desfășurarea acțiunii sau, mai bine spus, în dezvăluirea conacului și în decorul lui gotic.

Intriga romanului este specifică genului thriller, mister și ficțiune, iar pe mine m-a atras imediat: conacul Slade, destul de enigmatic, își face apariția în mod misterios o singură dată la 9 ani, doar pentru o zi, iar ușita neagră de fier este accesibilă numai unor oameni care au ceva special. Cu toate acestea, cine îi trece pragul nu mai este văzut vreodată. Prin urmare, avem de-a face cu o intrigă creativă și unică, în care reperele temporale se lichefiază, totul devine suspect iar conacul Slade devine un pretext pentru a descoperi alte lumi, alte povești, alte suflete și alte slăbiciuni umane.

Romanul începe cu aleea Slade pe care o descrie ca fiind una neobișnuit de îngustă ceea ce înseamnă că nu oricine poate avea acces la conac. Fără a dezvălui prea multe din roman, avem de-a face cu o casă bântuită, blesteme ancorate în eternitate, personaje înzestrate cu abilități speciale, ocultism și multe altele. Trebuie să renunți puțin la limitele normalului, cum spune și autorul în narațiune, conacul este un „fenomen ontologic”, nu poate fi văzut prin ochii realității.

De aceea, autorul împarte romanul în 5 povești care se desfășoară o dată la 9 ani, atunci când își face apariția conacul. Acest lucru face lectura mai plăcută și dovește un stil calitativ al scriiturii, datorită influențelor din Hänsel și Gretel. Fiecare poveste reprezintă firimiturile care vor duce către dezvăluirea elementelor mistice și ne vor arăta un univers alternativ în care timpul este doar un portal către eternitate. O eternitate obținută cu prețul unor suflete speciale. Un element real ancorat în această lume fantastică este un ceas vechi de pe hol pe care sunt inscripționate: „Timpul este. Timpul a fost. Timpul nu este.” (trad. n.) Astfel, poveștile se întind pe cinci decenii: 1988, 1997, 2006 și 2015. În fiecare an, un personaj este ademenit la conacul Slade sub diferite pretexte, acesta având un decor diferit pentru fiecare, distorsionând realitatea.

Mai mult decât atât, autorul face aluzie și la Alice în Țara Minunilor, atât personajele speciale care ajung la conacul Slade, cât și cititorul, intră într-o altă lume, plină de iluzii și creaturi misterioase. Avem de-a face cu două personaje care locuiesc în conac, Norah și Jonah, frate și soră, care se mulează pe nevoile vizitatorilor și se transformă în funcție de ceea ce sufletul lor emană, fie că este vorba de o pasiune artistice sau frică umană. Aceștia fac totul pentru a obține un lucru de neprețuit de la vizitatori, esența lor umană. La fel ca și autorul, personajele lui transgresează anumite limite și își justifică acțiunile în cel mai uman mod posibil, scopul scuză mijloacele.

De notat este și faptul că David Mitchell ne arată o altă fațetă a casei bântuite cu care eram obișnuiți în romanele thriller tipice. În Conacul Slade, fantomele sunt înzestrate cu puteri magice, decorul este unul gotic dar primitor (prin mici detalii precum ușița neagră de la intrare sau ibricul în formă de dragon), portretele de pe pereți care prind viață, sau camerele care se transformă și sunt distorsionate pentru a crea confuzie.

Cu toate acestea, stilul comico-macabru iese la suprafață când nu te aștepți și te face să zâmbești chiar dacă situația este una tragică, notez câteva secvențe: „o grădină prea mică să poți îngropa un cadavru”, „de ce nu te muți într-un loc … mai puțin bântuit?” sau „extrem de metafizic și profund inutil” (trad. n.). Mi-a mai plăcut și o întrebare: ce ar face Carl Jung în locul meu?, o referință la celebrul psihiatru care mi s-a părut fantastică. Asta demonstrează doar că autorul te trece prin diferite emoții, de la spaimă, la teroare, la nostalgia copilăriei, ca apoi să schimbe totul pentru aceea frică naturală a omului. După ce citești zâmbind cum flirtează două personaje, autorul schimbă iar brusc atmosfera și se aude cineva țipând, cineva care nu se vede și nu e acolo, ceea ce te face să te încrunți. Iar după ce vorbesc natural pe tema fantomelor, revin la flirturile lor și nu te poți abține să nu zâmbești în continuare.

Astfel, chiar și personajele sunt construite în așa fel încât te poți asocia cu ele: un băiețel de 13 ani cu mama lui, un polițist proaspăt divorțat, o studentă interiorizată, o jurnalistă în căutarea adevărului și un psihiatru care vrea să facă totul pentru a-și vindeca pacienții. Însă conacul Slade provoacă halucinații de o asemenea amploare încât bizareriile sunt resimțite și captate imediat, fie prin imagini olfactive (mirosul de tutun care trezește amintiri), fie prin jocuri ale copilăriei sau prin imaginile întunecate ale flăcării de la lumânare. Este foarte interesant cum autorul se joacă cu elemente reale pentru a construi lumi infinite ale fabulosului.

Pentru mine, Conacul Slade de David Mitchell a avut un impact pozitiv pentru că a adus în prim plan o literatură a misterului și a realismului fabulos, aducându-mi aminte și de misticismul eliadesc, cartea reprezentând chiar acea „membrană între lumi” (trad. n.) despre care notează David Mitchell în roman. Realitatea se dovedește a fi doar o bucată de hârtie pe care autorul o împăturește ca o piesă de origami iar totul se răstoarnă cu susul în jos. Sfârșitul este unul justițiar, personajele dispărute având parte de dreptatea cuvenită.