Romanul Sonia ridică mâna de Lavinia Braniște mi s-a părut un mix de intrigi deșirate, cu personaje conflictuale, asamblate pe un fond de nervozitate continuă.
Scris în două părți, romanul pornește de la o premiză foarte bună, care m-a și convins să îl citesc. Sonia este angajată să scrie un scenariu cu Zoia și relația ei cu mama sa, Elena Ceaușescu în roluri principale. Un scenariu despre care nu știm dacă se va concretiza vreodată. Însă, aici avem o perspectivă foarte bună, aceea că o persoană care nu a trăit în vremurile de comunism nu va reuși să scrie sau să transpună în cuvinte aceeași atmoferă și sentimente, acea veridicitate.
Cu toate astea, atenția cade doar pe Sonia, un personaj într-o continuă iritare față de cei din jur, care debordează de anxietate după anxietate și care se împrăștie psihic peste toate micile detalii din viața ei de care nici nu reușește să scape, nici să găsească un echilibru.
Toate angoasele ei sunt mereu puse în raport cu personajele masculine din viața ei, tatăl ei, iubitul ei, angajatorul ei sau prietenul ei cel mai bun. Din păcate, niciunul din aceste personaje nu au fost dezvoltate prea mult, sunt doar instrumente în a adânci și mai mult produsul final care este Sonia.
Așadar, romanul a fost scris numai din prisma personajului principal, Sonia, care are apucături absurde, mereu în antiteză cu ea însăși, care începe multe activități și nu finalizează nimic. Totul la ea este superficial (puțin manipulatoare pe alocuri), iar în interiorul ei lucrurile stau și mai concasate.
Deși motivul de la care pornește romanul este relația Zoiei cu Elena Ceaușescu, paradoxal, autoarea ne dezvăluie propria ei conexiune cu mama sa. Mi s-a părut o tehnică bună de a folosi un motiv pentru a scoate la suprafață realitatea ei și influențele celor din jur asupra ei.
Conflictul permanent în care se află Sonia este crâncen, ea vrea să scrie despre comunism dar nu scrie nimic concret, dar vrea să o facă deși știe că nu va termina. Se învârte constant în aceeași dilemă obositoare și am perceput-o ca pe un personaj de sticlă spartă în infinite mii de bucăți, fiecare cu altă personalitate, care te zgârie diferit.
Mi-a plăcut cum a fost scris romanul însă aș fi vrut o mai multă închegare în intrigi și personaje mai robuste (nu doar Sonia). În concluzie, un roman tare conflictual, îți place dar și nu îți place (cine știe, poate chiar asta a fost intenția autoarei). Sigur e că nu îmi pare rău că l-am citit.
Notă: 3 steluțe
Poți găsi cartea Sonia ridică mâna la Editura Polirom, colecția Ego.Proză. Ție ți-a plăcut? Scrie-mi în comentarii.
#raftulcuautoriromâni #autoriromâni #editurapolirom #laviniabraniște #citescdeciexist #literalma