Sari la conținut
Teoria apropierii de Bogdan Răileanu (Raftul cu autori români)

Teoria apropierii de Bogdan Răileanu – o disecție etapizată a prieteniei, în cel mai lucid stil narativ, diluând timpul și destinele oamenilor

Romanul Teoria apropierii de Bogdan Răileanu face o disecție etapizată a prieteniei, în cel mai lucid stil narativ, diluând timpul și destinele oamenilor. Definiția prieteniei este dată într-un stil brut și organic, încă din primele rânduri ale romanului: „Despre prietenie a crezut mult timp că era ca ficatul, un organ important fără de care omul nu poate trăi” (p. 5).

Astfel, personajele principale sunt doi prieteni, Robert Negru (jurnalist) și Alexei Toma (preot) care pornesc într-un city break la Veneția. De fapt, ei pornesc într-o călătorie de rememorare a trecutului, uitându-se cu ochi străini unul la celălalt, după 20 de ani în care nu s-au mai văzut.

Discuțiile personajelor frapează prin sensibilitatea convingerilor diferite, prin modul în care destinul dar și alegerile lor i-au îndepărtat. Chiar se prezintă și teoria apropierii, dar prin opusul cuvântului. Oamenii se îndepărtează sau se depărtează? Este o diferență subtilă și atât de emotivă între cuvinte încât o putem observa chiar și în viața noastră, în relațiile noastre de prietenii vechi și noi.

Mi-a plăcut foarte mult scriitura care, prin simplitatea ei, ne îndeamnă la reflecție: „oamenii erau mereu prinși între două stări, una mai aproape de pământ și alta mai aproape de cer” (p. 81). Mai mult, ne ancorează într-un timp al nostru, un timp în care suntem prinși ca într-o claustrofobie involuntară: „prezentul – un timp care face ca totul să pară etern” (p. 63). Cu toate astea, simpla noastră ființă are ecouri puternice în ceilalți, prin atitudinea și acțiunile noastre: „oamenii influențau prin propria lor existență” (p. 85).

La un moment dat, Alexei ajunge la concluzia că opusul apropierii e de fapt singurătatea, își aduce aminte cum a ajuns în locul lipsit de iubire, abandonat de părinți și prieteni. Sunt momente în care ne regăsim cu toții, până se realizează acel declic în noi iar lucrurile se stabilizează și energia noastră se echilibrează.

Însă sentimentul de înstrăinare rămâne cu noi, își pune o mică amprentă pe sufletul nostru și îl purtăm ca pe o haină veche: „Se îndepărtează oamenii ca planetele. Sufletele se răcesc.” (p. 188). Bogdan Răileanu ne spune că romanul a pornit de la întrebarea simplă: „unde se duc prieteniile când se duc?”. Deși întrebarea pare simplă, răspunsul ei este complex și personal, nu cred că se poate concretiza exact, consider că efemeritatea unor prietenii au singurul rost de a pluti în ciclul existenței noastre.

Un roman deosebit și foarte bine scris!

Notă: 5 steluțe mândre și deosebite!

Îți recomand cu drag Teoria apropierii, o găsești la Editura Humanitas.

#raftulcuautoriromâni #autoriromâni #decitit #bogdanrăileanu #teoriaapropierii #citescdeciexist #literalma #editurahumanitas

Lasă un răspuns

I