Romanul Translucid de Ligia Pârvulescu este o distopie românească incredibilă. Autoarea a creat un univers fantastic în care personajele sunt împărțite în intelectuali (închiși în lagăre) și pozitiviști (trăind liberi în decadență). În această lume, dominată de Noua Mișcare Spirituală (NMS), este periculos să gândești altfel, să vorbești intelectual, pentru că poți fi reclamat la Poliția Psihiatrică. Există și un Noul Centru Vechi Pozitivist unde desfrânarea și criminalitatea nu are limite.
Toate personajele sunt interconectate, destinul lor se mișcă fluid în același cerc nesfârșit de existență nihilistă. Ele călătoresc, prin vis sau meditație, în altă lume, ca o halucinație, evadând acolo de fiecare dată când lumea reală este copleșitoare. Acolo trăiesc într-o euforie continuă. Pentru meditație, au un timp desemnat în care se pun în fața televizorului și privesc puricii, stând neclintiți. Cărțile sunt interzise, un personaj le ascunde în frigider pe post de „mâncare mentală”.
Autoarea pune mult accent pe sclavia corporală și abilitatea de a transcende în alte corpuri, alte minți, alte lumi. Toată atmosfera romanului este translucidă, fiecare personaj având un rol care completează sau schimbă destinul altui personaj. Foarte interesant este și cum acțiunea se desfășoară pe fundalul unei melodii sau cum apare fulgerător un băiețel decapitat, cu capul sub brațul lui.
Un alt personaj privește moartea ca pe o artă: „Tot ce dispare în mod lent, trecând prin toate etapele ce duc spre extincție, este artă – arta universului” (pp. 242-243).
Mi-au plăcut foarte mult subtilitățile unor cuvinte care demonstrează un viitor nihilist: vegării, Piața Înfrângerii, primarul Terminescu, minteinimă, biomașină, Metalizarea (proces prin care oamenii sunt acoperiți/asimilați de metal, având lacrimi de mercur), pozitivarea (atunci când intelectualii încep să uite cuvinte, expresii). Pe de altă parte, unii pozitiviști încep să își reamintească termeni intelectuali precum cretinoid, avorton, retardat.
Un alt fragment care mi-a plăcut mult: „Ce folos, ca intelectual, să citești atât și să ai atâtea idei bune, dacă spiritual nu ești suficient de dezvoltat încât să poți să le și aplici? Să te privești în oglindă, să-ți vezi cu cea mai crudă sinceritate defectele și să pui mâna să lucrezi la propria schimbare?”
Este un roman incredibil în care spiritualul, fantasticul și SF-ul pulsează într-o simbioză literară, conturând și în același timp distrugând o lume organică pentru a crea alte lumi infinite.
Notă: 5 steluțe desăvârșite!
Găsești romanul Translucid la Editura Litera. A fost o surpriză minunată pentru mine, romanul câștigând locul întâi la concursul de manuscrise „Primul roman” în anul 2021, organizat de Editura Litera.
#raftulcuautoriromâni #autoriromâni #decitit #ligiapârvulescu #translucid #edituralitera #literalma #cititor #citescdeciexist
Alte articole asemănătoare:
- Toate păcatele noastre de Mihail Victus
- Sonia ridică mâna de Lavinia Braniște - un mix de…
- Haideți la joacă pe nesemnate.ro, la inițiativa…
- Raftul cu autori români - Ediția de iarnă 2021…
- Între două fronturi de Oana David
- Ascultați „5 minute de literatură”, în care 100 de…
- Teoria apropierii de Bogdan Răileanu - o disecție…
- O carte cât un suflet! Bogdan Crețu - Mai puțin…
Powered by Contextual Related Posts