Trei zile de Anders Roslund – un roman de acţiune alert şi tensionat în care suspansul face doar puțin buzz

Romanul Trei zile de Anders Roslund este, conform descrierii, „o poveste teribilă despre trădare şi răzbunare, care îi reuneşte pe Ewert Grens şi Piet Hoffmann – două dintre personajele emblematice ale lui Anders Roslund – într-un roman de acţiune alert şi tensionat. În trei zile ies la iveală secrete păstrate cu sfinţenie timp de două decenii, iar în final, cortina cade, dezvăluindu-l pe ultimul şi cel mai neaşteptat.” Intriga pare foarte interesantă, în special pentru că sunt un fan al romanelor polițiste.

Cu toate acestea, „Trei zile” m-a dezamăgit destul de mult, motiv pentru care a și primit un maxim de 3 stele.

Acțiunea este, într-adevăr, una alertă însă nu foarte tensionată, din cauza clișeelor specifice genului polițist comercial dar și din cauza traducerii nu tocmai atrăgătoare (mulți termeni sunt traduși mot-a-mot, precum „nu am vreme” în loc de „nu am timp” sau „a plecat de la fereastră, unde nu era de găsit răcoarea” pentru a spune că era atât de cald încât nici măcat vântul nu adia). Mai mult, acțiunea curge puțin de-a valma, fără ca autorul să se oprească puțin asupra personajelor și să îi aprofundeze contextul psihologic. Astfel, avem parte de personaje mecanice, cu clișee de spus și acțiuni de executat.

Acestea fiind spuse, stilul și calitatea scriiturii nu sunt de așa măsură încât să ofere textului o încărcătură valoroasă. Capitolele sunt scurte și concise, autorul nu adaugă nimic în plus și trece în revistă tot ce se întâmplă printr-un stil lejer. Nu există descrieri foarte lungi, cu excepția unor mici detalii ale peisajelor, acestea fiind mai degrabă dispersate de-a lungul textului, lăsând impresia că sunt „de umplutură”. Rareori, apar unele fragmente mai profunde dar sunt îngrămădite aleatoriu, chiar repetitive: „Libertatea poate fi dificilă când n-ai avut timp să înveți cum să te descurci cu ea” (la pagina 292) și „libertatea înmugurită este întâmpinată adesea cu vigilență constantă” (aceeași pagină, câteva rânduri mai jos).

Subiectul romanului părea promițător, se aduce în prim plan un caz cu trafic de arme ilegale în Suedia care duce la alte cazuri de crime.

Lăsând la o parte stilul scriitorului, intriga în sine mi-a menținut interesul pe tot parcursul cărții pentru că am vrut să aflu care au fost jocurile asasinilor și care este deznodământul. A fost creativă și unică? Nu în foarte mare măsură dar a ajutat lectura până la sfârșit.

Despre personaje, am spus deja că nu au fost construite mai deloc, fiecare și-a executat rolul primit fără prea multe discuții. Un lucru pe care l-am observat în dialoguri este faptul că nu par veridice, nu sunt deloc tensionate. Pur si simplu, se repetă o mirare sau o furie până când celelălalt renunță și spune ce trebuie. În alte cazuri, accesele de furie sau revoltă par ușor melodramatice, nu sunt exploatate la nivelul lor emotiv. Spre deosebire de adulți, un copil în jur de 8-10 ani este mult mai evidențiat (destul de neverosimil), descoperind ascunzișuri prin casă, construite strategic de tatăl său (un cunoscut agent de infiltrare), sau spunându-i mamei sale cum să scape în viață. De aceea, puterea de convingere a autorului este una minimă, sunt secvențe care ar trebui să aibă încărcături emoționale profunde, să descrie dureri neimaginabile de om, crime oribile și asasini necruțători.

Potențialul și intriga erau prezente însă concentrarea autorului nu a fost acolo. Nu aș vrea să dau spoilere, dar, de exemplu, are loc un asasinat asupra unei familii, pornind de la copiii cei mai mici, urcând spre adulți, mai întâi mama, ultimul fiind tatăl. O asemenea secvență este foarte dură și ar fi putut fi mai bine cuprinsă însă o citim la rece, fără profunzime, doar ca o altă scenă peste care poți trece ușor pentru că nu te marchează. Finalul cărții, recunosc, a fost puțin surprinzător, nu mă așteptam, însă criminalul a fost dezvăluit mult prea devreme, au urmat multe pagini după iar acestea nu prea își mai aveau rostul.

În concluzie, Trei zile de Anders Roslund este o lectură ușoară atunci când vrei să ieși din starea latentă în care nu mai poți citi, te menține suficient de interesat în acțiune. Deși vorbește despre violență asupra copiilor și adulților, fiind implicate crime, asasinate, acestea nu sunt grafice, de aceea nici nu am introdus cartea la genul thriller (cel mult ar putea fi de suspans).